Pedro Negrescu, cunoscut publicului românesc iubitor de jazz ca un contrabasist virtuoz şi inspirat, debutează discografic în calitate de leader cu albumul „Home”, realizat în compania muzicienilor Rick Condit-saxofon alto şi Tom Wolfe-ghitară. Tot el este şi cel care preia iniţiativa muzicală pe acest album, toate piesele fiind compoziţii proprii. Pentru cei care l-au mai văzut pe artistul român evoluând pe scenele de concerte sau în cluburi, apariţia acestui album va stârni curiozitatea şi interesul.

Prima piesă de pe album este un vals (Waltz), cu o melodie melancolică, cam prea dulceagă chiar pe alocuri, ne trimite cu gândul mai degrabă la muzica de caffé-concert decât la jazz. Ritmul ternar îi asigură o anumită motricitate şi creează o atmosferă aparte, întreţinută de solourile celor trei instrumente care, chiar dacă nu reuşesc să aducă o notă personală discursului, menţin un echilibru datorat unei minime aglomerări a informaţiei, lăsând spaţii libere pentru contribuţiile celorlalţi muzicieni.

După acest vals într-un tempo mediu, ascultătorul se va aştepta cu siguranţă la o „înviorare”, la o creştere în dinamism. Piesa ce dă titlul albumului, Home, va dezminţi însă această aşteptare. Elementele de bază, melodia, armonia şi ritmul, sunt toate de o factură pop, ceea ce nu constituie neapărat un avantaj in cazul acestui album (trebuie însă să recunoaştem că această manieră pop de abordare a jazzului cunoaşte la ora actuală destui adepţi, atât în rândul muzicienilor cât şi în rândul publicului). Construcţia armonica şi ritmică a acestei piese nu permite muzicienilor abordări energice şi complexe, intervenţiile solistice rămânând la nivelul platitudinii şi al inconsistentului.

Piesa următoare, Miriam, ne va face să exclamăm „altă baladă!?!”. Totuşi la o analiză mai atentă va trebui să recunoaştem că Miriam este una dintre piesele cele mai reuşite ale acestui album, dar care este din păcate foarte puţin fructificată prin amplasarea ei lângă piese puţin contrastante (aceasta fiind de fapt o carenţă generală a albumului). Discreta sugerare a armoniilor de către contrabas (amintind de vremea când Bill Evans era membru în formaţia lui Miles Davis), crează o atmosferă transparentă, întreţinută pe toată desfăşurarea piesei de o melodie simplă şi plăcută şi de armoniile celor patru acorduri majore dispuse secvenţat, descendent. Contrastul este aici armonic şi se realizează prin cantitate.

In the morning este piesa care o aşteptam mai demult în acest album, un veritabil „jazz tune”. Unisonul realizat pe o melodie incisivă, cu o structură ritmică antrenantă, bridge-ul, construit după canoanele clasice (poate chiar prea clasice), solourile dinamice ale celor trei instrumentişti şi dialogurile lor finale alcătuiesc tabloul unei piese în stil be bop bine construite de care acest album avea atâta nevoie.

Too early ne aduce din nou în sfera facilă a muzicii de caffé-concert sau a muzicii uşoare, chiar şi cu acel ritm de bossa nova care nu poate aduce de unul singur diversitatea şi originalitatea.

Ultima piesă, Sweet, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva swingul ar fi fost reţeta câştigătoare pentru acest album. Elementele care au dat culoare şi consistenţă pentru In the morning dau din nou rezultate fructuoase.

Un caracter deosebit în acest album au cele trei Intermezzo-uri plasate între piesele acestui album şi care reprezintă exclusiv vocea leaderului, scurte improvizaţii libere, caracteristice pentru tehnica şi maniera de interpretare a lui Pedro Negrescu: virtuozitate, inventivitate melodică şi ritmică. Păcat că aceste caracteristici nu sunt exploatate într-un construct muzical mai amplu, aceste intermezzi rămânând la nivelul de simple pete de culoare.

Ca o privire de ansamblu, putem spune că Home conţine o muzică plăcută, dar fără o amprentă personală, şi în ciuda omogenităţii ansamblului, momentele de mare intensitate emoţională care să individualizeze această muzică lipsesc. Convingerea mea este că dacă aceşti instrumentişti ar fi fost plasaţi într-un context muzical mai provocator (şi mă refer aici în primul rând la calitatea compoziţiilor muzicale), rezultatele ar fi fost cu siguranţă superioare.