Arcus-Trio-ALLOTROPY

Unul dintre cele mai importante debuturi discografice de anul acesta este Allotropy, album semnat de Arcuș Trio, formație bucureșteană alcătuită din Adi Stoenescu (orgă hammond), Marcel Moldovan (tobe) și Alexandru Arcuș (saxofon alto și efecte). Albumul a beneficiat și de un bine meritat turneu de promovare în această primăvară, prilej pentru publicul amator să ia contact cu muzica formației, care altfel risca să rămână limitată la mediile online și la spațiul muzical al capitalei.

Lucrul care iese în evidență cu cea mai mare ușurință încă de la prima audiție a albumului este sound-ul său particular. Faptul este cu atât mai lăudabil cu cât avem de-a face cu o formație tânără, aflată la început de drum. Găsirea unei sonorități specifice și coerente care să-i reprezinte se reflectă atât în ceea ce privește abordarea instrumentală, cât și adiția tehnologiilor electronice de prelucrare a sunetului. Astfel, Adi Stoenescu face alegerea corectă atunci când decide să nu apeleze la sonoritatea devenită clasică a hammond-ului sau la clișeele ritmico-melodice care s-au impus de-a lungul timpului în practica acestui instrument, preferând tonuri mai aspre, mai puțin politicoase; Alexandru Arcuș, pe lângă tonul incisiv al saxofonului, este și responsabilul cu manipularea efectelor electronice, pe care reușește să le integreze în momente cheie în partitura instrumentală, discret dar totuși eficient, partea electronică fiind întotdeauna un complement al celei instrumentale și nu un actor de sine stătător; tobele au de asemeni un rol important la crearea sound-ului trupei, Marcel Moldovan fiind responsabil cu alcătuirea unei țesături ritmice complexe, afirmată cu hotărâre și precizie.

Însă atributele care fac din Arcuș Trio o formație cu o puternică amprentă personală nu se opresc doar la detalii de ordin timbral/instrumental. Pe tot parcursul albumului Allotropy putem sesiza o serie de principii care stau la baza compunerii celor 10 piese ale discului (și care sunt, am uitat să menționez, în întregime compoziții originale): preferința pentru combinații ritmice complexe, deseori asimetrice, și contrastul provocat de alternarea bruscă a pasajelor de forță cu pasaje calme. Acest ultim aspect reprezintă un procedeu retoric eficient (chiar dacă desele recursuri la acesta încep să îi confere, de la un moment dat încolo, un ușor caracter ostentativ), prin care muzica reușește să capete contururi clare și impact expresiv. Astfel, de multe ori, muzica albumului impresionează prin forța nedisimulată, o forță care este rezultatul conjugării acelui sound pregnant de care vorbeam mai sus cu travaliul ritmic și contrastele neașteptate de dinamică.

Aceste principii care stau la baza compunerii pieselor imprimă albumului, prin constanța lor, aspectul unei ample lucrări în care întreaga evoluție se bazează pe dezvoltarea unui singur fond de idei bine articulat. La această impresie a unei singure lucrări unitare contribuie și momentele tranzitive denumite M1, M2, M3, momente care nu fac decât să asigure cursivitatea între diferitele ipostazieri ale ideilor muzicale originare (înrudirea tematică este pusă în evidență și de cele două piese, Tetragonal I și Tetragonal II). Piese precum Haiku, Six Stix sau Pulse pornesc de la formule melodice scurte, cu un profil de multe ori iregulat sau cu ritmuri imprevizibile, dar care sunt expuse furtunos, fără niciun fel de menajamente. Conturul atipic al acestor linii melodice descrie parcă, uneori, alctuirile unor forme geometrice complexe, forme sugerate și de titluri ale pieselor precum Tetragonal. În acest fel, muzica atinge de multe ori un grad înalt de intensitate, impetuozitatea tobelor sau pregnanța liniilor melodice reușind să creeze un flux sonor dens dar cursiv, ce nu poate eșua în a capta interesul ascultătorului.

Toate aceste caracteristici înzestrează albumul Allotropy cu o forță expresivă aparte. Însă puterea sa de expresie nu este tot timpul constantă. Dacă temele pieselor sunt cele care impun, de la bun început, prin ritm și melodie, un nivel ridicat de tensiune, aceasta nu reușește să reapară pe parcursul intervențiilor solistice. Acest lucru nu se datorează unor carențe tehnice ale interpreților, ci mai degrabă rezervelor acestora de a depăși un cadru prestabilit, de a lăsa o doză mai mare de libertate și imprevizibil pentru interacțiunea dintre instrumente, lucru care ar fi putut asigura continuitatea dintre impactul puternic al temelor inițiale și dezvoltările ulterioare ale acestora. Totuși, nu trebuie să uităm că ne aflăm în fața unui album de debut, Allotropy consemnând o serie de calități incontestabile, muzica conținută aici beneficiind din plin de inspirația, de inteligența și de pasiunea celor trei membri ai formației. Coerența și forța de persuasiune a întregului produs artistic fac din Arcuș Trio, chiar de la debut, unul dintre cele mai interesante proiecte de jazz din România ultimilor ani.