După cum v-am promis în postarea anterioară, revin cu detalii despre ultima seară a festivalului Jazz & More de la Sibiu de anul acesta. Dar înainte de toate ar trebui să amintesc un lucru, de care am uitat să menționez anterior, și anume că festivalul a avut și o secțiune de concerte de după-masă, la care cei care au fost mai conștiincioși ca mine i-au putut asculta pe Mihai Iordache în duet cu Paolo Profeti (sâmbătă) și pe violonista britanică Alison Blunt (duminică). Un alt eveniment al festivalului a fost concertul lui Mircea Tiberian împreună cu toboșarul Tim Daisy de sâmbătă seara într-unul din cluburile orașului, urmat bineînțeles de un jam session.

Concertele de seară au început cu duo-ul polonez Mikrokolektyw, format din bateristul Kuba Suchar și din trompetistul Artur Majewski, doi muzicieni care au putut fi ascultați și cu o seară înainte în cadrul cvartetului Tone Hunting.

1269325_540476109341394_755272079_o

În această componență, cei doi muzicieni explorează posibilitățile oferite de tehnica digitală, sunetele trompetei fiind prelucrate în timp real și însoțite de diferite alte efecte sonore electronice. Ceea ce reușesc cei doi muzicieni să obțină prin utilizarea aparaturii folosite este depășirea sonorităților tradiționale și a idealurilor acustice ce s-au construit de-a lungul timpului prin practica instrumentală occidentală. Rezultatul este un univers sonor alternativ, alcătuit din sunete/frânturi de sunete/decupaje spectrale, zgomote ambientale și ritmuri incandescente. Toate aceste ingrediente sunt dispuse liber, fără vreo anumită ordine sau întâietate, pulverizându-se în fascicule incongruente. Constanți în demersul lor de detronare a vechilor standarde sonore (demers început de altfel de compozitorii din avangarda de la mijlocul secolului trecut), cei doi muzicieni își creează propriul sound, omogen, bine delimitat, din care nu lipsesc uneori și ritmuri mai exotice ce fac referire la muzica tradițională africană. E interesant de urmărit în ce măsură alternativa electronică va ajunge să impună un nou standard acustic, un nou tip de sunet model, asta deoarece componenta live electronics este prezentă din ce în ce mai multe proiecte de jazz (asta ca să nu mai vorbim de compozițiile din zona „clasică”, foarte activă la rândul ei în această direcție). Cert este că post-jazzul (denumirea aceasta apare în textul de prezentare de pe unul din albumele formației; oricum, problema denominației adecvate pentru aceste muzici născute la confluența cu mediile electronice va trebui să mai aștepte un timp până la o eventuală rezolvare) formației poloneze este cât se poate de ancorat în realitățile societății contemporane și, de ce nu, poate constitui o anticipare a jazzului ce va să vină.

---hanam-quintet-by-Eutalia-de-Carvalho_450x375Seara a continuat cu recitalul celor de la Hanam Quintet, un proiect ce îi cuprinde pe muzicienii Alison Blunt (vioară), Anna Kaluza (sax alto, membră și în cvartetul Tone Hunting, prezent pe scenă în seara anterioară), Manuel Miethe (sax sopran), Niko Meinhold (pian) și Horst Nonnenmacher (bas). Muzica propusă de acest cvintet a fost una foarte abstractă, alcătuită în afara oricăror regularități și tipare prestabilite. Cerința de a nu avea nicio regulă se poate transforma uneori ea însăși într-o regulă foarte constrângătoare, însă Hanam Quintet a reușit cum nu se poate mai bine să evite această capcană, asta datorită în primul rând flexibilității, creativității, omogenității (da, și pentru un ansamblu de free o bună comunicare între participanți este esențială) și bineînțeles tehnicii instrumentale ale interpreților. În afară de alte calități, întreg concertul a putut fi considerat și ca o demonstrație de practici instrumentale dintre cele mai puțin obișnuite (și unde vioara s-a dovedit a fi instrumentul cu cele mai multe resurse). Rezultatul a fost crearea unor texturi sonore complexe, a unor timbruri particulare ce își propun, la rândul lor, stabilirea unor noi coordonate a percepției acustice. Nu de puține ori în cadrul recitalului celor de la Hanam Quintet am avut senzația că muzica lor este o variantă acustică a ceea ce duo-ul Mikrokolektyw obținea cu ajutorul procesării electronice a sunetului. De fapt, ambele formații s-au angajat, fiecare cu mijloacele proprii, pe același traseu (ceea ce îmi amintește de compozitori precum Ligeti care, după ce a experimentat inițial în domeniul muzicii electronice, s-a dedicat apoi exclusiv compoziției pentru instrumente tradiționale cu care a reușit însă să reproducă sonoritățile obținute de echipamentele electronice disponibile la acea vreme). Un alt lucru care trebuie remarcat în evoluția celor de la Hanam Quintet este faptul că, deși bazată pe disonanțe (îndulcite la un moment dat de armoniile à la Messiaen ale pianistului Niko Meinhold, un muzician de o sensibilitate remarcabilă), zgomote, efecte sonore atipice și ritmuri dezarticulate, muzica lor nu a fost câtuși de puțin lipsită de un anumit tip de o sensibilitate și o expresivitate proprie, deloc diminuată de „violența” limbajului (expresivitate pentru care, ce-i drept, este nevoie de un serios antrenament pentru a putea fi reperată).

Seara, și festivalul, s-au încheiat cu recitalul celor de la Peter Evans Quintet.

photo_quintet_gannushkin

Cei cinci tineri americani au pus mâna pe instrumente și pentru cel puțin o oră nu s-au mai oprit din cântat, spulberând totul în calea lor. Peter Evans (trompetă), Ron Stabinski (pian), Tom Blancarte (bas), Jim Black (tobe) și Sam Pluta (live processing) au impresionat la toate capitolele: energie, virtuozitate, compoziții, imaginație, interplay, articulare a discursului, dar ceea ce face ca toate acestea să fie și mai impresionante este (după mine, cel puțin) vârsta membrilor cvintetului. Nu le-am studiat biografiile, dar presupun că băieții sunt unii dintre cei mai reușiți exponenți ai catedrelor de jazz din universitățile americane și, totodată, încă o dovadă că litera nu omoară spiritul, muzica lor fiind una dintre cele mai reușite sinteze între post-bop și free/muzică improvizată plus procesare electronică live. Deși tânăr, Peter Evans este deja un nume recunoscut pe scena muzicii de avangardă de peste ocean, colaborând atât cu colegii săi de generație (este membru, de exemplu, al formației Mostly Other People Do the Killing, unde îl are ca partener pe Jon Irabagon), dar și cu muzicieni aflați deja la o vârstă respectabilă precum Evan Parker. Pe scena de la Sibiu el s-a dovedit a fi un trompetist inepuizabil, reușind să-și imprime în permanență intervențiile cu forță, inventivitate, tensiune, susținute de o tehnică uimitoare și de un ton incisiv ce amintește de Woody Shaw.

Prezentată ca un întreg de sine stătător, muzica cvintetului american a beneficiat de proporții interioare bine alese, cu diferite secțiuni alternând cursiv, într-o logică bine definită și cu o ireproșabilă sincronizare a ansamblului. Remarcabil a fost și echilibrul dintre partea scrisă (stabilită anterior interpretării) și cea liberă, improvizată, dintre acustic și electronic (laptopul lui Sam Pluta a contribuit substanțial la dinamica generală a cvintetului și la culorile timbrale folosite), și nu în ultimul rând dintre tradiție și avangardă. Alături de energia și tehnica de care au dat dovadă, acest din urmă raport cred că a reprezentat cheia succesului pentru Peter Evans Quintet. Aici se detașează întreaga gândire muzicală a acestei formații (sau liderului/compozitorului), în frenezia ritmului de swing care permite evadarea în turbulente pasaje free, în armoniile și formele folosite, provocate constant din toate direcțiile și peste care se suprapun inserțiile electronice ale laptopului. Orizonturile muzicale largi ale membrilor formației le permit acestora să aleagă dintr-o bogată oferă de stiluri și maniere de interpretare, pe care să le manipuleze după propriul plac să le transforme și să le amalgameze într-un vârtej sonor în care muzicienii sunt absorbiți total și în obținerea căruia nu fac niciun compromis.

Altfel spus, festivalul Jazz & More de anul acesta a avut parte de un final furtunos, un final cum nu se poate mai potrivit dealtfel pentru aria stilistică în care se încadrează festivalul.