p k2

foto: Ioana Tăut

Cele mai pline de miez concerte ale ediţiei din 2013 a festivalului de jazz de la Gărâna au fost, cum era de aşteptat, cele ale numelor consacrate (mă rog, au mai fost şi excepţii): Charles Lloyd, Arild Andersen. Dintre cei care nu se încadrează (încă) la categoria „staruri”, un tânăr cvartet polonez a făcut cea mai bună impresie (sau mai precis spus, ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată).  Paweł Kaczmarczyk este un tânăr pianist ce nu cred că a acumulat încă treizeci de primăveri, dar care are deja o activitate discografică respectabilă. Una din formaţiile cu care activează constant este Audiofeeling Band, formaţie cu care a înregistrat un disc la casa de discuri ACT: Complexity in Simplicity (2009). În afară de pianist, din formaţie mai fac parte şi Grzech Piotrowski (saxofon tenor), Maciej Adamczak (contrabas), Dawid Fortuna (tobe).

Într-o altă componenţă şi cu o dinamică diferită faţă de albumul mai sus menţionat, tinerii muzicieni au cucerit publicul în primul rând prin energia şi vitalitatea interpretării lor. Programul a fost alcătuit din compoziţii originale (bănuiesc că ale pianistului au fost majoritatea), a căror dezvoltare se întindea pe perioade mari de timp, fără ca prin aceasta mesajul artistic să scadă din intensitate. Cei patru muzicieni au avut maturitatea necesară pentru a-şi proporţiona cu precizie intervenţiile, având grijă ca momente cu caracter contrastant să-şi găsească o firească succesiune. Compoziţiile au pus accentul pe linii melodice expresive, bine aranjate, care, atunci când a fost cazul, au fost însoţite de ritmuri antrenante. Stilistic vorbind, muzica lor s-a plasat undeva între hard-bop (înspecial datorită saxofonului şi tobelor) şi jazzul modern european de descendenţă E. S. T. (mai ales în ceea ce-l priveşte pe leader-ul formaţiei).

Tehnica desăvârşită a fiecărui muzician în parte poate nu ar fi însemnat poat mare lucru dacă nu ar fi exista între ei o „completă comuniune” (vorba lui Don Cherry), iar aici, dacă ar fi să aleg spre comparaţie un alt nume din festival, i-aş putea numi doar pe mult mai experimentaţii membri ai Arild Andersen Trio. Implicaţi total în procesul creativ şi într-o permanentă comunicare reciprocă, cei patru polonezi au reuşit să imprime muzicii o energie debordantă, la care publicul a răspuns cu promptitudine. Solourile fiecăruia, echilibrat construite, tensionate treptat până la apogeuri explozive, nu au lăsat niciun moment de răgaz ascultătorilor.

foto: Ioana Tăut

foto: Ioana Tăut

Paweł Kaczmarczyk – liric, sau din contră, incisiv şi de nestăpânit, cu dese trimiteri la folclor – şi Grzech Piotrowski – la fel de intens şi de alert, trasând spaţii sonore dense – au beneficiat de suportul unei secţii ritmice care a uimit nu numai prin exactitate, dar mai ales prin complexitatea structurilor ritmice oferite. Mi-a atras atenţia în special tânărul toboşar Dawid Fortuna, ale cărui posibilităţi de expresie ritmică au fost esenţiale în crearea intensităţii ridicate la care s-a desfăşurat concertul. Ceea ce a realizat Fortuna a fost mai degrabă un discurs paralel, în care traducea, printr-o complexitate ritmică ameţitoare, intervenţiile melodice ale colegilor săi. Niciuna din notele sale nu a fost în plus, nicio intervenţie nejustificată. Aportul său a fost cel mai vizibil în momentele de solo ale pianului şi saxofonului, când instrumentiştii respectivi comunicau în permanenţă cu toboşarul, acesta fiind un partener de dialog, dar şi de controversă.

Nu-mi place, de obicei, să joc rolul lupului moralist, dar, după concertul celor de la Paweł Kaczmarczyk Audiofeeling Band, nu m-am putut abţine să fac o comparaţie cu producţiile jazzului autohton, în special cu cele provenite de la muzicieni ce aparţin aceleiaşi generaţii cu cei patru polonezi, iar concluziile nu au fost prea îmbucurătoare.