ImagePentru scena românească de jazz, o formaţie de trio cu pian nu este chiar cel mai obisnuit lucru (singurul nume care îmi vine acum în minte este Petrică Andrei Trio). Sebastian Spanache Trio este un proiect timişorean ce-i mai are în componenţă, în afara pianistului Sebastian Spanache, pe Radu Pieloiu la baterie şi Csaba Sánta la contrabas, iar Humanized (2013) este primul lor material discografic. Albumul conţine şapte piese, toate fiind compoziţiile leader-ului. Primele măsuri ale primei piese sunt suficiente pentru a realiza cu cine avem de-a face: trei tineri muzicieni bine educaţi muzical (dacă nu mă înşel, pianistul şi bateristul au trecut şi prin defuncta facultate de jazz de la Timişoara), dornici să-şi pună în practică (şi mai apoi pe un suport audio) ideile acumulate de-a lungul timpului. Şi deja la a doua, sau cel târziu a treia piesă, ne putem da seama, cu ceva mai mare precizie, şi cam care ar fi acele idei, pentru ca mai apoi să putem concluziona că muzica ascultată trebuie să fie rezultatul unui proces destul de laborios. Spectrul muzical al albumului cuprinde influenţe ale muzicii clasice (formaţia clasică a celor trei muzicieni este vizibilă chiar dacă ar fi să avem în vedere numai precizia interpretării) altoite pe tiparul mai larg al unui jazz contemporan, la mare căutare mai ales în spaţiul european.

Ca să fiu mai precis, albumul se remarcă, în primul rând, prin complexitatea ritmică, ritmurile eterogene fiind nu excepţia, ci mai degrabă regula acestui album (asta nu înseamnă totuşi că rezultatul sonor ar avea vreo legătură cu muzica tradiţională). Chiar şi titulatura valsului este doar un pretext pentru explorarea unui tipar ritmic mai complex (A Waltz). Inventivitatea ritmică este dublată şi de preocuparea pentru alcătuirea formală a pieselor. Plasate pe aceste coordonate, compoziţiile albumului au toate un aspect oarecum constructivist, mizându-se în special pe suprapunerea/alternarea elaborată de materiale sonore contrastante metric şi/sau melodic.

Astfel stând lucrurile, albumul este unul omogen – poate chiar prea omogen -, chiar dacă regăsim şi inserţii de swing (On Such Short Notice) sau funk (Seven Is Your Friend). Temele muzicale conţin o doză ridicată de energie (Argentina ar fi un bun exemplu), dar, privite în ansamblu şi fără a lua în considerare diferitele tipare ritmice folosite, păcătuiesc printr-o încadrare exclusivă în aceeaşi arie de tempo (toate piesele pot fi subsumate fără prea mari probleme unui medium tempo ce cunoaşte doar mici variaţii de la caz la caz). Disonanţele nu sunt una dintre preocupările celor trei muzicieni: pe orizontală, buna alcătuire a melodiei este o sarcină de care aceştia se achită cu succes, iar pe verticală, armoniile folosite nu lasă prea mult loc ciocnirilor mai dure de note. Acest lucru nu înseamnă că muzica ar fi lipsită de „culori” melodice melodice interesante (precum în debutul lui Não Dançar) sau de momente de acumulare a tensiunii (în Red, walking bass-ul, prin swingul sugerat, creează o dinamică aparte).

Cred că cea mai bună caracterizare a albumului ar putea fi surprinsă prin adaptarea unei mai vechi expresii ce viza lucrările compozitorilor scrise în anii lor de formare. Cred deci că Humanized este într-un fel un de album „de şcoală”, bine realizat, minuţios gândit, în care cei trei protagonişti au fost dornici să-şi demonstreze, cu conştiinciozitate, cunoştinţele acumulate. Albumul lasă totuşi o impresie generală de liniaritate, atât stilistică cât şi interpretativă: pe lângă preferinţa exclusivă pentru anumite tehnici de compoziţie sau pentru anumite tempo-uri, nici evoluţia solistică a pianului, deşi tehnică şi bine construită, nu este una care, prin versatilitate, să izbutească a adăuga o binevenită desfăşurare sinusoidală a materialului muzical. Nici la capitolul originalitate albumul de faţă nu excelează, pendulând constant între Chick Corea şi E.S.T. Dar nu vreau să văd numai jumătatea goală a paharului. Deficienţe de acest gen sunt probabil inerente la început de drum, iar membrii acestui trio au toate premisele pentru ca, odată depăşit nivelul creaţiilor de şcoală, să dezvolte un limbaj propriu şi original. Începutul este promiţător.