Pe Scott Tixier l-am descoperit acum câţiva ani, mai mult din greşeală, pe YouTube. Plăcut impresionat, am tot aşteptat de atunci apariţia primului său album. Aceasta a apărut anul trecut la casa de discuri Sunnyside Records şi se numeşte Brooklyn Bazaar. Alături de violonist mai apar pe acest album ghitaristul Douglas Bradford, pianistul Jesse Elde, bateristul Arthur Vint şi contrabasistul Massimo Biolcati. Albumul este unul conştiincios conceput, Tixier, compozitorul tuturor materialelor muzicale, încercând să atingă o arie stilistică cât mai largă. Cu excepţia piesei numărul trei, Arawaks, care este un experiment nereuşit al albumului, restul creaţiilor ne lasă să întrevedem meşteşugul compoziţional pe care tânărul violonist îl stăpâneşte deja. Fie că e vorba de swing, latino, funk sau alte idiomuri, Tixier îşi controlează eficient bogatele resurse tehnice pentru a clădi, coerent şi expresiv, intervenţiile solistice.Image

Albumul are, privit în ansamblu, forma unei curbe gaussiene. Primele două piese, Keep in Touch şi Bushwick Party (aceasta din urmă amintindu-mi de muzica din anii ’70 a lui Jean-Luc Ponty, violonist cu o neîndoielnică influenţă asupra lui Tixier), ne introduc treptat în ambianţa albumui, pentru ca punctul său culminant să-l reprezinte piesele patru şi cinci: Elephant Rose şi String Theory Part I. Remarcăm la prima piesă echilibrul construcţiei solistice a violonistului, iar la a doua ingeniozitatea construcţiei formale. După un swing săltăreţ, Miss Katsu, finalul albumului aduce, în Shopping with Mark F, o scurtă doză de free, pentru a cărei prezenţă nu am găsit încă o justificare (nici măcar în cadrul piesei, darămite pentru întreaga economie a albumului!).

Un alt debut al anului trecut a fost şi cel al tânărului violonist Adam Baldych. Adam Baldych & The Baltic Gang sunt, pe lângă tânărul polonez, Verneri Pohjola (trompetă), Marius Nest (saxofon tenor), Jacob Karlzon (pian), Lars Danielsson (contrabas), Morten Lund (tobe) şi Nils Landgren (trombon), iar albumul lor se numeşte Imaginary Room. Iar titlul exprimă destul de bine atmosfera albumului: meditativă, dar cu aptitudini mai degrabă epice, lipsită de tensiuni majore, în care un rol important îl au sonorităţile inspirate de muzicile tradiţionale din, bănuiesc eu, ţările de origine ale muzicienilor. Albumul este omogen din punct de vedere stilistic (Baldych semnează toate compoziţiile), putând fi caracterizat prin atenţia la detaliile armonice, orchestraţii inspirate şi o sonoritate în general delicată, fără asperităţi.

ImageTehnica violonistică a lui Baldych este ireproşabilă. Momentele sale solistice dovedesc completa sa stăpânire a mijloacelor de expresie oferite de instrument, coerenţa şi expresivitatea frazării sale fiind deasemenea demne de remarcat. Din totalul de 12 piese ale albumului, doar trei dintre acestea se remarcă prin tempoul alert, în care violonistul îşi poate demonstra virtuozitatea: Village Underground, Cubism şi For Zbiggy (un omagiu violonistului de jazz polonez Zbigniew Seifert). Aceste piese capătă forţă şi datorită ritmurilor asimetrice sau a riffurilor de rock executate de Baldych sau de colegii săi suflători. Inteligenţa compoziţiilor şi muzicalitatea violonistului sunt prezente şi pe piese cu un tempo mai lent, precum The Room of Imagination, K8 sau Rama hai, unde melodia are un loc privilegiat. Însă, în ciuda versatilităţii compoziţionale şi interpretative ale lui Baldych, întregul album nu se poate debarasa de o anumită impresie de staticitate. Intenţionat sau nu, muzicii îi lipsesc de multe ori punctele de tensiune şi elementele contrastante. În lipsa unor forţe care să-i asigure dinamismul şi cu o preocupare spre „buna alcătuire” a muzicii, deja spre finalul albumului piesele tind să devină futile exerciţii cu note diatonice.

O scurtă privire comparativă a celor doi violonişti nu ar fi lipsită de interes. Ca trăsături comune, ambii îşi mânuiesc cu virtuozitate instrumentele şi, mai mult decât atât, cu maturitate. Cea mai mare provocare pentru cei doi este acum definirea unei amprente stilistice personale. Pentru albumul său, Tixier s-a străduit cu conştiinciozitate să-şi dovedească toate cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului, astfel că albumul conţine compoziţii de diferite orientări stilistice, fără ca prin acest lucru să deruteze. Această relativă eterogenitate este una binevenită, atât pentru instrumentişti, care sunt nevoiţi să se adapteze la diferite cerinţe, cât şi pentru ascultător, care este expus acestei diversităţi. În cazul lui Baldych, omogenitatea concepţiei sale muzicale pare, de la un moment dat, să-l dezavantajeze. De fapt, această omogenitate riscă se transforme în predictibilitate, în măsura în care tânărul muzician rămâne ataşat exclusiv de un anumit tip de etos. Un alt punct în care cei doi se distanţează este tonul caracteristic fiecăruia. Tixier are un ton aerat, uneori chiar fâşâit, la suprafaţa corzii. Maniera sa de interpretare este asemnănătoare cu cea a unui saxofonist: în aglomerările fluide de note, individualitatea anumitor sunete este eliminată în favoarea cursivităţii generale. La toate acestea se adaugă şi binevenite utilizări îndrăzneţe ale arcuşului. De cealaltă parte, Baldych posedă un ton plin, puternic, o claritate a execuţiei în care fiecare notă este cântată cu aceeaşi siguranţă şi resurse pentru o interpretare rafinată.