Pianistul Lucian Ban revine pe scena clujeană de jazz cu un nou proiect, Elevation. Formaţia îi are în componenţă pe Abraham burton – saxofon tenor, Eric McPherson – tobe, Brad Jones – bass şi Lucian Ban – pian. Concertul lor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj din data de 1 decembrie a făcut parte dintr-un turneu european mai amplu ce are ca scop promovarea pe bătrânul continent a acestei proaspete colaborări dintre muzicianul român şi două dintre cele mai valoroase nume ale jazzului american la ora actuală, Abraham Burton şi Eric McPherson.

Întreg repertoriul formaţiei a fost compus de Lucian Ban, special pentru a fi cântat în această formulă. Compoziţiile sale pot fi caracterizate de un echilibru al construcţiei, ce are la bază contrastul între zone modale, diatonice şi cromatice, între structuri ritmice sau între diferite variante de orchestraţie. În unele cazuri liniile melodice au contururi foarte inspirate, uneori lirice, alteori dinamice.

Trebuie să recunosc că stilul interpretativ al lui Lucian Ban nu este unul care să impresioneze în acest context stilistic de factură bop. Cel mai mult am apreciat la Lucian Ban felul în care se raportează la ansamblu, şi mai ales la solistul improvizator. Dacă unii pianişti de jazz preferă să nu intervină în construcţia solourilor partenerilor de formaţie, Ban este prezent permanent în spatele solistului cu armonii, accente sau incizii melodico – ritmice menite să contribuie la sporirea dinamismului şi la sugerarea unor posibile direcţii de dezvoltare muzicală. În schimb, solourile sale au reprezentat mai degrabă o contrapondere, binevenită uneori, la torentul melodic al lui Burton. Trebuie să avem totuşi în vedere faptul că pianul nu este un instrument care să fie capabil de o forţă de expresie egală cu cea a saxofonului, de exemplu. Astfel că o comparaţie între Lucian Ban şi partenerul său, Abraham Burton, cu aceeaşi unitate de măsură, nu ne poate conduce la concluzii îndreptăţite asupra fizionomiei artistice ale celor doi muzicieni.

Cât despre componenta afro – americană a cvartetului Elevation, trebuie menţionată colaborarea lui Abraham Burton cu Eric McPherson încă de la debutul discografic al saxofonistului, în 1994. Această îndelungată relaţionare dintre cei doi şi-a arătat roadele într-un moment culminant de duo saxofon – tobe de mare intensitate şi complexitate melodică şi ritmică. În rest, saxofonistul a părut a nu se întrebuinţa foarte mult, rămânând deseori oarecum în exteriorul faptului muzical. Solourile sale, clădite cu economie şi cu o acumulare treptată a tensiunii, au cunoscut momente de intensitate, datorate în primul rând notelor lungi, aspre, în registrul supraacut şi travaliului ritmic al toboşarului. Cel mai implicat în actul muzical mi s-a părut a fi basistul Brad Jones, care, prin inspiraţia solourilor şi prin asumarea unui rol de coordonator al secţiei ritmice, a lăsat impresia unei participări mai active şi în acelaşi timp fructoase la întreţinerea unei atmosfere creative. Concertul a reprezentat o bună ocazie de a vedea live pe câţiva dintre cei mai activi muzicieni de jazz de pe scena newyorkeză, mostre de acest fel fiind în ultimii ani datorate activităţii pianistului Lucian Ban.